Sorin Goleanu...

Istoria Adventismului [2]

Fondarea Bisericii

Adventiştii de ziua a Şaptea au constituit o organizare stabilă în 1861 prin fondarea „Conferinţei de la Michigan a Adventiştilor de Ziua a Șaptea”; alegerea numelui a fost făcută după o dezbatere aprinsă: în acest nume sunt exprimate două elemente importante ale doctrinei adventiste: a doua venire a lui Hristos (Advent) şi ziua a şaptea (Sabatul). În 1863 a fost constituită Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea, conferinţă care cuprindea 3.500 de membri şi aproximativ 30 de „pastori” împărţiţi în diferite federaţii locale, numite „Conferences” (Conferinţe).

Implicarea socială

Încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea s-a implicat foarte serios în trei sectoare ale societăţii americane puternic resimţite în acel timp: reforma sanitară, obiecţia de conştiinţă şi educaţia.

Reforma sanitară

Deja în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, dădea şi oferea o mare importanţă unui stil de viaţă sănătos şi natural, invitând la abstinenţă totală de la consumul de tutun şi de alcool, în plus propunea aplicarea unor măsuri igienice foarte progresiste (chiar şi pentru americanii din acea epocă), măsuri igienice care astăzi sunt prezente în legislaţiile civile din mai toate ţările. Au fost instituite clinici şi spitale adventiste. In prezent Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cunoscută în lume mai ales prin reţeaua ei mondială de peste 700 de spitale, clinici şi aşezăminte medicale.

Obiecţia de conştiinţă

În 1861, când a început Războiul civil american, mulţi adventişti erau susţinători convinşi şi activi ai aboliţionismului şi tocmai de aceea au participat la asociaţii (cum ar fi „Fairhaven Antislavery Society”, care favorizau fuga şi emanciparea sclavilor), cu toate acestea însă, în faţa probabilităţii de a pune mâna pe armă pentru Uniune a produs perplexitate. Poziţiile mergeau de la refuzul total de a se înrola în masă până la obiecţia de conştiinţă individuală: după o dezbatere aprinsă şi spinoasă, în 1864 Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a precizat poziţia sa în privinţa stagiului militar. Pe de o parte reafirma libertatea de conştiinţă a fiecărui credincios în parte, iar pe de altă parte, îi încuraja pe tinerii – membrii ei – să slujească cu fidelitate propria ţară (patrie) în orice serviciu care nu comportă folosirea armelor şi a violenţei împotriva altor fiinţe umane. Guvernul american a acceptat această poziţie şi a consimţit ca adventiştii care ridică obiecţii de conştiinţă să slujească „cauza patriei”, nu sub arme, dar în alte sectoare, îndeosebi cel sanitar.

Istoria Adventismului [1]

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (abreviat "Biserica Adventistă") este o denominaţiunecreştină care în principal se distinge prin păstrarea sâmbetei, a şaptea zi a săptămânii iudeo-creştine, ca fiind Sabatul. Denominaţiunea s-a dezvoltat din mişcarea millerită în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului al XIX-lea şi a fost fondată oficial în 1863. Printre fondatorii ei a fost Ellen White, ale cărei scrieri se bucură de un respect aparte din partea bisericii mai ales în ceea ce privește învățăturile cu privire la un stil de viață sănătos. Cu toate acestea, adventiștii consideră Biblia regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățătură și experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura"

Mare parte din teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea corespunde învăţăturilor evanghelice, cum ar fi Trinitatea şi infailibilitatea Scripturii. Învăţături distincte sunt despre starea omului în moarte şi doctrina judecăţii de cercetare. Biserica este cunoscută şi pentru accentul pus pe dietă şi sănătate, înţelegerea holistică a persoanei, promovarea libertăţii religioase şi pentru principiile şi stilul de viaţă conservator.

Biserica mondială este condusă de o Conferinţă Generală, împărţită în regiuni mai mici administrate de diviziuni, uniuni de conferinţe şi conferinţe locale. Conform statisticilor din 31 decembrie 2007, numără peste 15 milioane de membri (la care se adaugă copii acestora și credincioșii care frecventează biserica fără a fi încă botezați), are o prezenţă misionară în peste 200 de ţări şi teritorii şi este diversificată din punct de vedere etnic şi cultural. Biserica are în subordine 7400 de școli în care învață aproape 1,5 milioane de persoane, 700 de spitale și clinici medicale, case de editură în toată lumea, şi de asemenea o organizaţie proeminentă de ajutor umanitar cunoscută sub numele de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare Refacere şi Ajutorare Adventistă (ADRA).

Willam Miller

În prima jumătate a sec. al XIX-lea Statele Unite au cunoscut o mare mişcare cultural religioasă, în care s-au individualizat şi dezvoltat curente foarte diferite între ele, cum sunt de ex.: Biserica lui Iisus Hristos din Ultimele Zile, din Statele Unite, (organizaţia principală a Mormoniilor) şi Comunitatea din Oneida. În interiorul acestui climat cultural şi religios, William Miller, un agricultor (fermier) din Statul New York, a interpretat profeţiile din cartea lui Daniel, în principal, capitolul 8 din această carte, susţinând că el indică apropiata întoarcere a lui Hristos şi a fixat data acestei întoarceri pentru perioada 1843/1844. Miller a început să răspândească public această convingere a sa din anul 1831. Urmaşii lui Miller, mileriţi i au format o mişcare autonomă, desprinzându-se de Bisericile de origine. Prevestirea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru 22 octombrie 1844, ultima dată propusă de „mileriţi”, nu s-a realizat şi aceasta a provocat divizarea mişcării.

Renasterea Adventistilor

Un grup de mileriţi, dezamăgiţi de neîmplinirea evenimentului în 1844, s-au regrupat pentru a descoperi greşelile de interpretare care au stat la baza acestei probleme. Ei au ajuns la concluzia că ziua de 22 octombrie 1844 nu a fost ziua celei de-a doua veniri, ci a marcat debutul unei perioade deosebite a istoriei umane (Judecata divină începută în Cer), perioadă care trebuie să preceadă a doua venire. Joseph Bates, un căpitan de marină, care s-a unit mişcării, a convins grupul de importanţa Sabatului, ca a „şaptea zi biblică”, zi de odihnă şi semn al alianţei dintre credincios şi Dumnezeu. Ei au reunit grupurile milerite supravieţuitoare şi în felul acesta au format grupul „adventiştilor de sâmbătă”. Protagoniştii evidenţi ai grupului au fost soţii James White şi Ellen G. White, care au contribuit la răspândirea doctrinei adventiste. În afară de predicarea directă, adventiştii au răspândit mesajul lor prin nenumărate publicaţii şi, în 1855 la Battle Creek în Michigan s-a născut prima editură adventistă

Bun Venit!

Salut! Suntem Gabriell si Mihai, si asteptam sugestiile dumneavoastra pentru blog. Ni le puteti trimite la adresele : pp_gabriell222@yahoo.com si mike.clean63@yahoo.com

Va multumim!